Brigitte Bardot îi dedică o scrisoare emoționantă lui Alain Delon cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani
Brigitte Bardot a trimis o scrisoare specială lui Alain Delon, cu ocazia aniversării celor 80 de ani. O scrisoare pe care a decis să o facă publică, exprimându-și astfel toată dragostea și admirația pentru prietenul său de-o viață.
„La mulți ani, Alain. Te iubesc de 80 de ori.” În această scrisoare deschisă, actrița își reiterează sentimentele față de el. „Ești simbolul viu al capodoperei pe care Franța a creat-o în acest secol pe care l-am parcurs împreună,” scrie fosta vedetă și sex-simbol al unei întregi generații. „Ești acel vultur cu două capete, yin și yang, cel mai bun și cel mai rău, ce te face atât de inaccesibil și totuși atât de apropiat, rece și fierbinte,” adaugă ea. „Îți porți în tine frumusețea, curajul, eleganța și puterea, ceea ce te face o stea internațională incomparabilă, niciodată egalată sau înlocuită. Meriți respect și admirație, dar și dragoste, căldură și complicitatea pe care o împărtășesc cu tine mereu.” Scrisoarea sa manuscrisă este însoțită de o floare desenată pe întreaga pagină.
Brigitte Bardot și Alain Delon s-au întâlnit în 1958 la Studio Harcourt din Paris, pentru o sesiune foto realizată de Sam Levin, dedicată celor mai frumoase săruturi din lume. Cei doi actori au colaborat în două filme: „Les Amours célèbres” și „Histoires extraordinaires.”
De-a lungul timpului, legătura dintre cele două staruri a rămas strânsă. „O prietenie pe viață mă leagă de Bardot,” a confirmat Delon într-un interviu. De asemenea, Bardot a scris prefața albumului „Femeile din viața mea,” dedicat femeilor importante din viața lui, inclusiv fiica sa, Anouchka, și diverselor sale partenere. Această gest simbolic din partea lui Bardot reprezintă cu siguranță unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care i le-ar putea oferi.
Sursa articol
