Adaptarea lui Fennell la „Wuthering Heights” — O viziune controversată
Filmul „Wuthering Heights” realizat de Emerald Fennell a stârnit deja controverse, fiind perceput mai degrabă ca o reinterpretare extravagantă decât ca o adaptare fidelă a romanului clasic scris de Emily Brontë. Fennell, care a pus accent pe estetica provocatoare, susține că pelicula ei este o „fantasie” ce își propune să prezinte doar o mică parte din amploarea operei originale a scriitoarei, dar mulți critici consideră că a sacrificat esența poveștii.
Deschiderea filmului este violentă, cu sunete sugestive ce par a ilustra o pasională unire, dar se dovedește a fi chiar opusul — strigăte de agonie. Aici, producția își afișează opulența: decoruri extravagante cu tapet din piele de culoare carne și viziuni întunecate ce sugerează un univers de dorințe și suferințe. „Viza mea a fost să captez frumusețea și întunericul acestei povești”, a explicat Fennell într-un interviu recent.
Deformarea personajelor iconice
Fennell a reconfigurat personajele centrale, Heathcliff și Catherine, în figuri aproape irezistibile, dar lipsite de complexitate morală. În romanul original, cei doi sunt racolați de o pasiune ce sfidează limitele, dar și de o latură sadică ce le determină acțiunile. În viziunea regizoarei, aceștia devin personaje fără vină, prinse într-un joc tragic pe care nu-l pot controla.
Criticii sunt de părere că această reformulare diluează substanța emoțională a narațiunii. Fennell alegând să elimine conflictul esențial din povestea lui Brontë, dezvăluie „monstrul” nu în personajele principale, ci în servitoarea Nelly Dean. O alegere curajoasă, dar contestată, care transformă istoria într-un joc de responsabilitate morală discutabil.
Estetica versus conținutul
Dacă la nivel vizual filmul îmbină elemente de design extravagant cu o paletă de culori vibrantă, la nivel narativ s-ar putea considera că Fennell a eșuat. Criticii subliniază că, în cerința de a reinterpreta temele recunoscute ale romanului, realizatoarea a abandonat suspansul și complexitatea emoțională ce l-au consacrat.
„Sinistrul din esența poveștii este răspunsul la tragediile umane”, a afirmat un critic, adăugând că Stingerea violentă a tensionării din roman a transformat filmul într-o simplă expoziție a frumuseții. Fennell a fost acuzată că a creat o viziune superficială, care aduce mai degrabă a melodramă modernă decât a unei explorări dificile a iubirii și a monstruozității umane.
Prin eliminarea laturilor întunecate și a conflictelor autentice, filmul riscă să fie perceput pur și simplu ca o explorare estetică a dragostei, fără a prezenta profunda suferință ce definește opera lui Brontë. Spectatorul rămâne cu senzația că a fost martor la un show extravagant, dar fără consistență emoțională.
„Wuthering Heights” al lui Emerald Fennell, cu toate frumos concepute, pare a pierde din profunditatea care a făcut ca romanul original să rămână relevant de-a lungul timpului. Întrebarea care se ridică este dacă forma poate compensa lipsa de profunzime, iar răspunsul pare a înclina în favoarea unui simplu divertisment, mai degrabă decât a unei povești profund resimțite.
