Examenul de titularizare, considerat mult timp piatra de temelie a carierei didactice în România, ar putea fi în curând o relicvă a trecutului. Sistemul actual, care oferă stabilitate pe post după promovarea unui examen, este pus sub semnul întrebării de experți și chiar de unii profesori. Aceștia susțin că nu mai corespunde nevoilor actuale ale educației și nu contribuie la pregătirea eficientă a viitorilor adulți.
Ce este și cum funcționează titularizarea
Titularizarea reprezintă, în esență, un concurs național. Prin acesta, un profesor obține un post permanent într-o școală de stat. De regulă, profesorii debutanți sunt suplinitori, angajați pe perioadă determinată, de obicei un an școlar. Concursul, organizat anual, presupune o inspecție la clasă și o probă scrisă. Aceasta din urmă testează cunoștințele de specialitate și didactica disciplinei. Pentru a obține titularizarea, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 la ambele probe.
Stabilitate versus plafonare în cariera didactică
Doru Căstăian, profesor de Științe Sociale, atrage atenția asupra unei posibile „plafonări” a profesorilor titulari, odată ce aceștia nu mai simt presiunea de a se perfecționa. El consideră că ieșirea și intrarea în sistem sunt dificile. Astfel, profesorii cu vocație care nu au reușit la un moment dat să promoveze examenul de titularizare, pot rămâne în afara sistemului, uneori pentru perioade lungi de timp.
Căstăian critică, de asemenea, faptul că examenul de titularizare reflectă mai degrabă „cunoștințe” decât „competențe”. El argumentează că examenul nu verifică modul în care profesorii aplică cunoștințele în clasă. Inspecțiile la clasă, consideră acesta, nu sunt un indicator relevant al competenței reale a profesorului. Acesta susține că orele inspectate au adesea un caracter artificial, ceea ce nu reflectă capacitățile reale ale profesorului. Căstăian subliniază necesitatea monitorizării performanței profesorilor, dar într-un mod diferit de cel actual. El propune o abordare mai constructivă și mai colegială, în locul controalelor rigide ale inspectorilor.
Repere pentru o nouă abordare
Vali Neagu, profesoară de Limba și Literatura Română, subliniază că titularizarea are merite, cum ar fi un standard național unic. Cu toate acestea, ea este de acord cu Căstăian în ceea ce privește limitele sistemului actual. Neagu afirmă că examenul evaluează memoria, capacitatea de sinteză teoretică și rezistența la stres. Acesta nu evaluează suficient abilitățile de comunicare, de management al clasei sau competențele digitale. Neagu subliniază că un profesor bun este cel care produce învățare reală.
Neagu propune evaluări periodice axate pe competențe și adaptabilitate. Ea consideră că aceste evaluări ar trebui să verifice în ce măsură cadrele didactice sunt conectate la schimbările din educație. Aceste evaluări trebuie să evidențieze profesorii care folosesc metode moderne, adaptate elevilor. Un sistem corect ar încuraja dezvoltarea profesională continuă și responsabilitatea față de calitatea educației. Neagu sugerează o reformă, care ar putea include reducerea ponderii probei scrise, introducerea unui stagiu practic evaluat serios, concursuri organizate la nivel de școală și oferirea titularizării după confirmarea competenței.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a recomandat înlocuirea examenului de titularizare cu un sistem de evaluări periodice. Acesta ar trebui să vizeze standardele minime de competență ale tuturor cadrelor didactice active. Fostul ministru al Educației, Daniel David, a propus un „examen național de licențiere în învățământ”. Cei promovați ar deveni licențiați în cariera didactică. David a mai propus evaluări periodice, cu formări obligatorii gratuite. În caz de rezultate nesatisfăcătoare, contractul de muncă nu ar mai fi pe perioadă nedeterminată.
