Conform Digi24: Un studiu recent, desfășurat pe o perioadă de 28 de ani în Japonia, sugerează că oamenii sunt surprinzător de buni la estimarea propriei speranțe de viață, însă majoritatea subestimează cât timp vor trăi. Cercetarea, condusă de sociologul Shohei Okamoto de la Universitatea din Tsukuba, a analizat datele a peste 2.000 de adulți cu vârsta de 60 de ani și peste, implicați în Studiul japonez privind dinamica îmbătrânirii și sănătății.
Participanții au fost întrebați în 1996 până la ce vârstă se așteaptă să ajungă. Dintre cei 2.054 care au oferit o estimare (cuprinsă între 63 și 120 de ani), cercetătorii au putut urmări destinul a 1.514 persoane care au decedat pe parcursul celor 28 de ani de studiu. Rezultatele au arătat o corelație notabilă: cei care se așteptau să trăiască mai mult au avut, în general, o durată de viață mai mare, chiar și după ce au fost luați în calcul factori precum vârsta, sexul, starea socio-economică și cea medicală.
Estimările, mai aproape de realitate decât credeam, dar cu o eroare comună
Analiza datelor a evidențiat că aproximativ 59% dintre participanți au trăit mai mult decât estimaseră. Această discrepanță ridică întrebări despre legătura dintre optimismul privind longevitatea și durata de viață efectivă. Studiul nu poate stabili o relație de cauzalitate directă, dar sugerează că așteptările noastre ar putea reflecta cunoștințe subconștiente despre propria sănătate și stil de viață.
O persoană care se simte sănătoasă, de pildă, ar putea anticipa o viață mai lungă, iar această percepție ar putea fi legată, de fapt, de factori care contribuie real la longevitate. Totuși, cercetarea subliniază că studiul este observațional și așteptarea unei vieți mai lungi nu demonstrează, prin sine, că aceasta va fi prelungită.
Numărul 80, o constantă în estimări și o posibilă sursă de eroare
O constatare interesantă a studiului este tendința multor participanți de a indica vârsta de 80 de ani ca limită superioară a speranței lor de viață. Această cifră era apropiată de speranța medie de viață la naștere în Japonia, în 1996. Cercetătorii sugerează că oamenii și-ar fi bazat estimările pe o medie generală a populației, o abordare ce ignoră individualitatea. Speranța de viață la naștere nu este echivalentă cu speranța de viață rămasă pentru o persoană care a depășit deja anumite riscuri inițiale, cum ar fi cele din primii ani de viață.
O altă observație, surprinzătoare pentru unii, este legată de nivelul de educație. Participanții cu un nivel de educație mai ridicat au fost mai puțin predispuși să aleagă vârste „rotunde”, precum 75, 80 sau 85 de ani. Cu toate acestea, acest lucru nu a însemnat neapărat că estimările lor au fost mai precise, mulți dintre ei subestimând, de asemenea, durata de viață reală.
Impactul economic al subestimării speranței de viață
Estimarea propriei speranțe de viață nu este doar un exercițiu de curiozitate, ci poate avea implicații financiare semnificative. Cercetătorii avertizează că subestimarea longevității poate duce la planificări financiare deficitare, fonduri insuficiente pentru pensie sau o austeritate inutilă. Pe de altă parte, supraestimarea ar putea genera cheltuieli nejustificate sau chiar sărăcie.
Accesul la informații mai clare despre speranța de viață rămasă, personalizată pe baza vârstei și sexului, ar putea contribui la luarea unor decizii financiare mai informate, de la economii și planificarea pensiei, la gestionarea cheltuielilor pe termen lung.
Studiul are însă limitări importante. Estimările au fost colectate o singură dată, în 1996, astfel că nu s-a putut urmări cum evenimentele ulterioare – cum ar fi diagnostice medicale sau schimbări în stilul de viață – ar fi putut influența percepția participanților asupra propriei longevități. De asemenea, datele nu au inclus informații despre longevitatea părinților, un factor potențial relevant. Concluziile se aplică strict populației de adulți în vârstă din Japonia, iar extrapolarea la alte populații sau grupe de vârstă trebuie făcută cu precauție.
Sursa: Digi24
