Femeile din București care caută să-și întrerupă sarcina la cerere se confruntă adesea cu refuzuri, condiționări nesusținute de legislație și cu dificultăți în accesarea informațiilor corecte, arată o investigație realizată recent. Deși legislația românească permite avortul până la 14 săptămâni fără a fi nevoie de o justificare, practicile în unitățile medicale din Capitală diferențiază semnificativ de la un spital la altul, uneori chiar în interiorul aceleiași instituții.
Disponibilitatea și limitările în spitale
În unele maternitate, procedura de întrerupere de sarcină se realizează fără programare prealabilă, dar cu anumite restricții informale. La Maternitatea Bucur, de exemplu, avorturile pot fi făcute „fără programare, însă doar când nu sunt sărbători religioase”, după cum precizează reprezentanții unității. În alte cazuri, însă, femeile trebuie să urmeze un proces mai elaborat, începând cu o consultație și obținerea unei programări, precum în cazul Maternității „Sfântul Pantelimon” sau Spitalului Județean Ilfov.
În contrast, la Maternitatea Giulești și la Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”, întreruperile de sarcină la cerere sunt disponibile fără condiții suplimentare, oferind astfel un acces mai sigur și mai egal la serviciile de sănătate reproductive.
Acces restricționat și absurditate procedurală la anumite spitale
Situațiile devin însă alarmante în alte unități. La Spitalul „Nicolae Malaxa”, femeile pot beneficia de procedură doar dacă se prezintă la spital în primele ore ale dimineții, fiind limitate strict la trei paciente pe zi. „Nu e nevoie de programare, dar trebuie să fiți de dimineață aici, pentru că se fac doar trei chiuretaje pe zi. Trebuie să fiți aici, dacă sunteți printre alea trei…”, a explicat o operatoare pentru HotNews. Problema principală este lipsa de personal, care limitează semnificativ accesul la această intervenție.
În alte cazuri, situația este și mai complicată. La Maternitatea Polizu, operatorii inițial au afirmat că „Chiuretaje la cerere nu se fac, doamnă. Nu se fac de câțiva ani”, însă ulterior, managera unității, Oana Toader, a contrazis aceste afirmații, confirmând că procedura este disponibilă. Astfel, lipsa de coordonare între personal și informațiile transmise pacientelor poate genera confuzie și frustrări.
Lipsa de informații și variațiile decizionale
Unele spitale nu oferă deloc această posibilitate. La Spitalul Clinic CF 2, pacientele primesc indicații să se adreseze unor unități mai mari, ceea ce indică o restricție profundă și o lipsă de disponibilitate a serviciului în anumite cazuri. Managerii acestor spitale adesea justifică aceste decizii prin convingeri personale ale medicilor sau politică internă, accentuând inconsistențele în calitatea și accesul la serviciile de avort.
Problematica accesului la avort în România nu mai este doar despre legislație, ci despre modul în care ea este aplicată în practică. Deși legea permite întreruperea sarcinii fără restricții majore până în 14 săptămâni, realitatea evidențiază un sistem fragmentat și uneori contradictoriu, unde femeile trebuie să navigheze printre obstacole administrative, lipsă de comunicare și cadre medicale cu practici diferite.
Criza personalului medical și interpretările variabile ale politicii interne ale spitalelor complică și mai mult această situație. În plus, restricțiile nesusținute de legislație, precum limitarea strictă a accesului în anumite unități, pot descuraja femeile să caute sprijinul de care au nevoie, punând sub semnul întrebării adevărata aplicare a drepturilor lor fundamentale.
Pe măsură ce situația evoluează, discuțiile publice și presiunea pentru o reformare a sistemului sanitar în domeniul reproductive par să fie tot mai necesare. De la declarațiile oficiale și nivelul dezbaterilor, până la modul în care aceste drepturi sunt respectate în practică, rămâne de văzut dacă dacă măsurile vigente vor putea fi adaptate pentru a asigura accesul și siguranța femeilor din Capitală și din toată țara.
