O nouă specie de copac, descoperită în Panama după mai bine de două decenii, se află deja în pericol de dispariție, provocând îngrijorare în rândul cercetătorilor și specialiștilor în conservare. Descoperirea, făcută după un efort de lungă durată și o protecție atentă a biodiversității locale, evidențiază complexitatea și fragilitatea ecosistemelor tropicale din această zonă.
Descoperirea întârziată a speciei Clusia nanophylla
În anul 2000, un echipaj de botaniști de la Smithsonian Tropical Research Institute (STRI) colecta mostre din toate plantele din genul Clusia din Panama, având ca scop înțelegerea mai aprofundată a relațiilor dintre speciile acestui grup. La acea vreme, printre acele plante a fost și o specie necunoscută oficial, denumită acum Clusia nanophylla, pentru dimensiunea extrem de mică a frunzelor sale. Numele, ce face referire la „nano” (mic) și „phylla” (frunză), reflectă cele mai mici frunze din întregul gen Clusia.
„Abia după aproximativ 23 de ani ne-am dat seama că ar putea fi vorba despre o specie nouă și extrem de localizată. Când ne-am întors la locul unde fusese colectată planta inițial, au mai rămas doar câțiva copaci din mulțimea pe care o văzusem prima dată”, explică Jorge Aranda, specialist în genul Clusia. Aceasta sugerează cât de instabil și vulnerabil poate fi ecosistemul în care aceste specii trăiesc.
Vulnerabilitatea unei specii endemică în fața amenințărilor umane
Specia Clusia nanophylla este endemică pentru zona comarca Ngäbe-Buglé din vestul Panama, o regiune montană și preponderent nelocuită, cunoscută pentru biodiversitatea sa. Cu peste 320 de specii de Clusia în întreaga Americă tropicală, Panama găzduiește aproximativ 42 dintre acestea, adaptate la variate habitate – de la zone uscate de la nivelul solului, până la păduri montane umede.
Plantele din genul Clusia sunt ușor de recunoscut după frunzele lucioase, cărnoase, dispuse în perechi opuse, dar și datorită latexului gălbui care se scurge din tulpini, precum și a fructelor în formă de stea. Semințele galbene, învelite într-un strat cărnos portocaliu numit aril, atrag păsările, care le răspândesc în natură, ajutând la dispersia speciei.
Ce face aceste plante cu adevărat interesante este mecanismul fiziologic de adaptare la condițiile mediu – unele specii pot trece de la fotosinteza normală, realizată în timpul zilei, la o formă modificată, cunoscută drept fotosinteza CAM (Crassulacean Acid Metabolism). Aceasta permite plantelor să absoarbă dioxidul de carbon noaptea, un proces întâlnit în general la plantele suculente din deșert. „Clusia sunt singurii arbori din regnul vegetal capabili să fixeze dioxidul de carbon noaptea”, adaugă cercetătorul Klaus Winter.
Această flexibilitate metabolică le conferă un avantaj major în fața condițiilor extreme sau secetoase, fiind un exemplu de adaptare evolutivă deosebită și un subiect de studiu pentru botanisti, interesați de modul în care plantele se pot adapta la mediul lor.
Dispariția rapidă și pericolul pentru Clusia nanophylla
Însă, în cazul Clusia nanophylla, această adaptabilitate nu pare să fi asigurat supraviețuirea pe termen lung. După colectarea mostrelor în 2000, cercetătorii au revenit în zona Cerro Colorado în 2024. Surpriza a fost dezamăgitoare: din însemnatele exemplare de odinioară, mai rămăseseră doar câțiva copaci, restul fiind dispăruți probabil din cauza defrișărilor pentru extinderea drumurilor sau pentru pășuni.
Acest declin rapid a condus la clasificarea speciei drept critic în pericol de dispariție de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN). În plus, zona în care trăiește această plantă nu se află în momentul de față într-o arie protejată, ceea ce a sporit riscul de extincție.
„Este nevoie de mai mulți botaniști care să colecteze, identifice și să descrie specii noi. Este un proces dificil și de durată, dar cu cât descoperim mai multe, cu atât înțelegem mai bine adevărata complexitate a biodiversității locale”, remarcă Jorge Aranda.
Perspectiva acestor descoperiri și a situației speciei Clusia nanophylla evidențiază o realitate tristă: specii unice, învățate de peisajele naturale din Panama, sunt tot mai vulnerabile, iar eforturile de conservare trebuie intensificate. În lipsa unei protecții adecvate, aceste forme rare de viață riscă să dispară chiar înainte de a fi pe deplin înțelese, iar economia biologică și științifică pierde astfel resurse fără egal.
