Sig Sauer vrea să producă arme în România
RON Cohen, directorul executiv al Sig Sauer, cel mai mare furnizor de arme ușoare și soluții avansate de apărare pentru armata americană, a vizitat România recent pentru a explora oportunități de colaborare cu producătorii locali. Vizita a avut loc între 14 și 16 aprilie și a inclus întâlniri la Cugir, județul Alba, și la București. Scopul principal a fost evaluarea potențialului pentru parteneriate industriale cu fabrici românești de armament și inițierea unor discuții bilaterale cu părțile interesate din industrie și instituții.
Vizita a urmărit, de asemenea, identificarea capacităților industriale locale compatibile cu portofoliul Sig Sauer, precum și identificarea potențialilor parteneri pentru subcontractare și co-producție. Obiectivul final este reprezentat de evaluarea condițiilor pentru un angajament industrial pe termen lung în România.
Cugir, o locație strategică pentru Sig Sauer
Orașul Cugir, gazda unei platforme industriale cu tradiție, a fost o alegere strategică pentru vizita lui RON Cohen. Aici, există o istorie bogată în producerea de sisteme de armament pentru zeci de state. Fabrica de Arme Cugir S.A., alături de Nova Modul SRL și S. Uzina Mecanica Cugir S.A., reprezintă centre importante de competență tehnică în domeniu.
Pentru România, posibilitatea de a produce arme modernă vine într-un moment crucial. Țara, asemenea altor state membre ale Uniunii Europene, și-a asumat angajamentul de a crește cheltuielile pentru apărare ca urmare a războiului din Ucraina. În acest context, înzestrarea armatei române cu o pușcă de asalt modernă, compatibilă cu standardele NATO, este o prioritate.
„România are baza industrială, forța de muncă și poziția strategică pentru a deveni un contribuitor real la producția europeană de apărare. Suntem aici pentru a înțelege cum Sig Sauer poate construi aici un proiect strategic de lungă durată, împreună cu partenerii săi români,” a declarat RON Cohen.
Investiții pe termen lung
Sig Sauer este deja prezentă în România prin SSI Legion SRL, o subsidiară recent înregistrată, cu sediul în Cugir. Compania a finalizat toate etapele necesare pentru a opera ca producător de arme licențiat pe teritoriul românesc. Planul este de a aduce expertiză industrială și de a se dezvolta ca producător local.
„România nu este o piață de export pentru noi. Este o platformă industrială. Ceea ce construim aici, pas cu pas, cu parteneri locali reali, este o capacitate de producție și transfer tehnologic cu relevanță regională pe termen lung. Această vizită face parte din fundația pe care o construim”, a adăugat Paul J. Strebel, director executiv pentru afaceri internaționale la Sig Sauer, care l-a însoțit pe RON Cohen pe parcursul vizitei.