România, Polonia și Ungaria se află în pragul unui conflict major cu companiile farmaceutice Pfizer și BioNTech, în contextul contractelor de vaccin contra COVID-19 semnate în plină criză sanitară. Procesele aflate pe rol la Bruxelles se concentrează pe sumele de milioane și chiar miliarde de euro, legate de doze de vaccin comandate, dar nerecuperate, unele nici până astăzi nefiind livrate sau plătite.
Ce urmează le va decide instanța europeană în următoarele săptămâni, moment în care se va judeca dacă aceste state mai au obligația legală de a achita pentru dozele comandate anterior, chiar dacă solicitările lor de livrare au fost deja sistate. În cazul României, o hotărâre de achitare sau renunțare pentru cele 28 de milioane de doze, evaluate la peste 600 de milioane de euro, este așteptată cu interes. Polonia se confruntă cu o sumă aproape dublă, în timp ce Ungaria are, de asemenea, de rezolvat pretenții financiare în zeci de milioane de euro.
Reacția autorităților române și posibilele implicații
Reprezentanții țării noastre susțin că inițiativele juridice trebuie privite prin prisma legislației europene și a contractelor încheiate legal. În comunicările oficiale, aceștia afirmă că situația actuală reflectă o campanie de presiune exercitată de Pfizer asupra statelor membre. „Acordurile trebuie interpretate în contextul dreptului contractual și al legislației UE, care permit revizuirea deciziilor în condiții de schimbare a situației”, explică oficialii români.
De asemenea, jurnaliștii și experții în drept apreciază că aceste procese ar putea seta un precedent pentru modul în care guvernele vor putea gestiona viitoarele achiziții de echipamente medicale sau medicamente, în condiții de incertitudine pandemie.
Ce spun reprezentanții Pfizer și poziția companiei
Din partea Pfizer și BioNTech, reprezentanții afirmă că firma a avut un angajament fără precedent în garanțiile de volum și în colaborarea cu statele europene pentru combaterea crizei sanitare. Ei susțin că Pfizer a demonstrat o flexibilitate uriașă pentru a se adapta noilor realități, încercând să răspundă nevoilor variate ale guvernelor. „Pfizer face tot posibilul pentru a exercita dreptul contractual și pentru a proteja investițiile și angajamentele asumate”, au declarat oficialii.
Compania adaugă că a livrat vaccinuri în condiții excelente, chiar și într-un context de urgență, și că a fost dispusă să negocieze și să găsească soluții pentru diferențele de necesități și cerere.
Contextul unițional: apanajul negocierilor și impactul politic
Criza declanșată de pandemie a tras în atentie modul în care Uniunea Europeană a gestionat achizițiile comune de vaccinuri, fiind criticată pentru lipsa de transparență și pentru licitarea în condiții negociabile. La momentul semnării contractelor, în plin vârf al pandemiei, cererea fusese extrem de mare, iar autoritățile europene argumentau că astfel de măsuri erau necesare pentru a proteja sănătatea publică.
Dar odată ce pandemia s-a potolit, s-au conturat și diferențe de opinie între state. În cazul României, decizia de a opri livrările pentru cele aproape 28 de milioane de doze a fost justificată de autorități prin reducerea drastică a necesarului și de necesitatea gestionării eficiente a resurselor. Întrebarea principală rămâne dacă aceste state au dreptul de a se retrage din obligații financiare, sau dacă trebuie să plătească pentru dozele pe care nu le doresc sau nu le mai au nevoie.
Aceasta este una dintre cele mai complexe și controversate probleme ale momentului: dacă în fața unei situații de schimbare brutală a contextului sanitar, contractele trebuie respectate strict sau pot fi renegociate.
Deocamdată, decizia finală aparține justiției europene, ce va hotărî dacă țările vor fi obligate să achite, sau dacă vor putea să lase în urmă obligațiile financiare, reflectând astfel o reevaluare a mecanismelor legislative și a echilibrului de putere dintre țările membre și marile firme farmaceutice. În orice caz, cazul României, Poloniei și Ungariei evidențiază o fațetă complicată a modului în care pandemia a pus la încercare nu doar sistemele de sănătate, ci și relațiile de negociere și de control asupra resurselor critice.
