Conform Descopera: Intrarea româniei în primul război mondial: o decizie strategică cu consecințe dramatice
Decizia Regeleui FERDINAND și a guvernului liberal condus de IONEL BRĂTIANU de a intra în Primul Război Mondial alături de Antanta, formată din Franța, Rusia și Marea Britanie, a marcat un punct de cotitură major în istoria României. Motivația principală invocată a fost asuprirea românilor din provinciile aflate sub stăpânire austro-ungară: Transilvania, Crișana, Banat, Maramureș și Bucovina. Primele ofensive pe frontul transilvănean au fost încununate de succes, permițând eliberarea unei porțiuni semnificative de teritoriu și consolidând optimismul inițial.
Dezastrul de la Turtucaia și Începutul Sfârșitului
Intrarea în război a scos însă la iveală slăbiciunile structurale ale armatei române: proasta organizare, pregătirea deficitară și corupția clasei politice au condus rapid la un dezastru. În același timp, sudul țării a rămas vulnerabil în fața Bulgariei, care se alăturase Puterilor Centrale. Încercarea generalului AUGUST VON MACKENSEN de a străpunge frontul românesc a culminat cu atacul dinspre Bulgaria, pe direcția nord. Garnizoana românească de la Turtucaia, lipsită de sprijin adecvat, s-a predat trupelor bulgaro-germane pe 6 septembrie 1916, după o rezistență eroică. Această înfrângere a marcat începutul sfârșitului campaniei românești.
Ocupația și Lupta pentru Supraviețuire
Presiunea continuă din partea germanilor și austriecilor a dus, în decurs de doar trei luni, la ocuparea întregului sud al țării. Guvernul, Regele și o parte a populației s-au retras în Moldova, transformată în noul centru administrativ și militar. Armata română a suferit pierderi masive, estimări vorbind de peste 250.000 de militari căzuți, răniți, dispăruți sau prizonieri, echivalând cu o treime din forțele mobilizate. Imagininile de epocă arată eforturile femeilor, îmbrăcate în port tradițional, de a strânge fonduri pentru Crucea Roșie, sub sloganul „Ajutați România!”, o dovadă a sacrificiului și solidarității naționale.
În ciuda adversității, armata germană a fost oprită din avansare la mijlocul lunii ianuarie 1917, permițând armatei române să continue lupta pe teritoriul neocupat. Totalul pierderilor românești a atins cifra de 300.000 – 400.000 de oameni, în timp ce pierderile Puterilor Centrale au fost mult mai mici, estimate la aproximativ 60.000. Superioritatea germană în aprovizionare, echipare și pregătire a fost un factor decisiv.
Anul 1917 și Marile Bătălii
Luptele au continuat intens în 1917, Moldova rămânând neocupată datorită strategiei defensive a Armatei a 4-a. În luna mai, armata română a participat, alături de aliații ruși, la Ofensiva Kerenski. Deși a reușit să spargă frontul austro-ungar la Mărăști, avansarea ruso-română a fost oprită din cauza eșecului general al ofensivei rusești. Forțele lui MACKENSEN au încercat un contraatac, dar au fost învinse în spectaculoasele bătălii de la Mărășești.
Între timp, germanii au exploatat intensiv resursele României. Au repus în funcțiune sondele petroliere din jurul Ploieștiului, extraseră peste un milion de tone de țiței și rechiziționaseră două milioane de tone de cereale, resurse vitale pentru efortul de război german până la finalul conflictului.
Reconsolidarea marii românii
Revoluția Bolșevică din Rusia și semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk au izolat complet România, forțând-o să iasă din război și să accepte condițiile umilitoare ale Păcii de la București. Totuși, o dată cu ofensiva victorioasă de la Salonic, care a scos Bulgaria din război, România a reintrat în conflict pe 10 noiembrie 1918, cu o zi înainte de armistițiul general.
Anul 1918 a fost marcat de unirea Basarabiei cu România pe 9 aprilie, urmată de unirea Bucovinei pe 28 noiembrie și de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, pe 1 decembrie, care a proclamat unirea Transilvaniei cu Regatul Român. Aceste acte de voință populară au fost recunoscute de Tratatul de la Versailles, conform dreptului la autodeterminare promovat de președintele american THOMAS WOODROW WILSON.
Sursa: Descopera
