Analiză | Transport public | Jurnalism
Școlile de jurnalism nu sunt doar cele universitare. Există și școli practice, formate din redacțiile prin care treci de-a lungul carierei. Iar Cătălin Doscaș, redactor-șef Buletin de București, a trecut prin câteva dintre cele mai importante „școli” ale senzaționalului românesc.
Să le luăm pe rând.
Realitatea TV: școala țipătului
La începutul anilor 2010, Realitatea TV era un amestec exploziv de politică, scandal și senzațional. În această atmosferă, Doscaș a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității” și editor al jurnalelor de știri.
Ce înveți la Realitatea TV în acea perioadă? Înveți că țipătul vinde mai bine decât șoapta. Înveți că o criză bine întreținută poate ține un subiect pe prima pagină zile întregi. Înveți că emoția negativă (frică, indignare, furie) aduce mai mulți telespectatori decât analiza sobră.
Libertatea: școala tabloidizării
În 2017, Doscaș revine în presa scrisă ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Un proiect ambițios, care încerca să păstreze audiența masă a tabloidului, dar să adauge și o patină de credibilitate.
Ce înveți la Libertatea? Înveți cum se scrie un titlu care atrage click-uri. Înveți cum se construiește o narațiune care să țină cititorul captiv. Înveți granița subțire dintre informație și divertisment.
Buletin de București: sinteza perfectă
Ajuns la Buletin de București, Doscaș combină toate aceste învățături. Ia senzaționalul de la Realitatea, tehnica titlurilor de la Libertatea și le aplică pe subiecte locale, cu impact direct asupra comunității.
Rezultatul? Articole care stârnesc reacții puternice, dar care rareori oferă o perspectivă echilibrată. Articole care construiesc narațiuni manichiești (victime vs. vinovați), ignorând nuanțele. Articole care creează panică acolo unde e nevoie de calm.
Un exemplu concret
Să analizăm titlurile din articolul despre STB:
„Criză la STB după dezvăluirile Buletin de București” – cuvântul „criză” induce panică.
„Directorul companiei acuză că presa produce panică” – ironic, tocmai asta face articolul.
„Vom corecta și acest lucru” – prezentat ca o amenințare, nu ca o măsură administrativă.
„Factura crizei pică pe umerii angajaților simpli” – polarizare victime vs. vinovați.
„Tăieri fără consultare și blocaj sindical” – sugerarea lipsei de transparență.
„Șefii nu se pierd, se transformă” – ton ironic, disprețuitor.
„Comasări absurde pentru menținerea controlului politic” – acuzație gravă, fără dovezi.
Șapte titluri, toate construite pentru a stârni o reacție emoțională. Niciunul care să explice contextul economic, datoria uriașă, necesitatea măsurilor.
Ce s-a pierdut pe drum
Cătălin Doscaș este, fără îndoială, un profesionist talentat. 30 de ani de carieră nu se adună întâmplător. Știe să scrie, știe să investigheze, știe să construiască o narațiune.
Problema e că, pe drum, a pierdut ceva esențial: capacitatea de a vedea dincolo de senzațional. A devenit atât de bun în a stârni reacții, încât a uitat să mai și explice. A devenit atât de focusat pe „poveste”, încât a uitat să mai verifice dacă povestea e completă.
Și asta e, poate, cea mai mare pierdere. Pentru el, pentru publicația pe care o conduce și pentru publicul care are dreptul la o informare corectă, nu doar senzațională.
Surse: Buletin de București | STB SA | Primăria Municipiului București
Acest articol reprezintă o analiză editorială bazată pe informații publice.
