S-a stins „privighetoarea” de la marginea lumii
Rapsodul Domnica Trop, cunoscută drept „privighetoarea” de la marginea lumii, a decedat luni, la vârsta de 87 de ani. Trăitoare a tradițiilor folclorice românești, artista a plecat dintre noi lăsând în urmă un repertoriu bogat, care a marcat generații.
O viață dedicată cântecului
Născută în satul Izverna din munții Mehedinți, Domnica Trop a început să cânte încă din copilărie, influențată de mama sa, una dintre cele mai respectate bocitoare ale satului. „M-am născut cu cântecul pe buze”, mărturisea ea într-un interviu acordat AGERPRES. Prima ei apariție pe scenă a avut loc la 27 de ani, când învățătorul Vasile Căpăstraru a îndrumat-o către Marii Artiști ai vremii: Maria Ciobanu și Ion Dolănescu.
De-a lungul carierei, Trop a cântat în nenumărate locuri din țară, dar și-a păstrat mereu legătura cu Izverna, unde a continuat să trăiască în simplitatea și autenticitatea locului natal. „Nu pot pleca de acasă, să-l las pe Gheorghe, bărbatu-miu, singur cu vitele”, spunea ea, subliniind atașamentul față de tradițiile familiei și ale comunității.
Cântecele care au dăinuit
Repertoriul său include piese celebre precum „Mărie, Mărie” și „Ursitoare, ursitoare”, care au fost reinterpretate de mulți artiști consacrați. „Cântecele mele au sufletul neamului meu”, spunea ea, reamintind de poveștile și de emoțiile transmise prin muzica folclorică. Apreciată de critici și public, a fost o adevărată ambasadoare a folclorului autentic românesc.
Premiată în 1973 la Festivalul Maria Tănase din Craiova, Trop a continuat să împărtășească atât bucuria, cât și tristețea prin cântecele care au devenit punți între generații. „Eu nu am pretenție să fiu plătită; sute de cântece îmi sunt zestre”, spunea ea, lăsând să se înțeleagă că muzica este mai mult decât un simplu mijloc de câștig, este o moștenire culturală.
Distincții și recunoaștere
În 2013, Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial i-a conferit titlul de Tezaur Uman Viu. Această distincție a fost o recunoaștere a contribuției sale la păstrarea și promovarea culturii folclorice românești. „Am devenit un reper al muzicii populare românești și păstrătoare a cântecului autentic”, declara Trop, cu o mândrie pe care o purta cu sine mereu.
Odată cu dispariția sa, se închide o ușă importantă spre tradițiile rurale și folclorul autentic, iar generațiile viitoare se vor confrunta cu provocarea de a păstra aceste valori culturale. „Cântecele mele vor umbla prin lume, dar nu știu dacă cineva își va mai aminti că au pornit de aici”, mărturisea cu nostalgie, conștientă de valoarea moștenirii pe care o lăsa în urmă.
Domnica Trop rămâne un simbol al muzicii populare românești, o personalitate care va fi mereu amintită cu drag și apreciere de iubitorii folclorului. Cu vocea sa deosebită și căldura sufletului, a reușit să unească oameni și să păstreze vie amintirea tradițiilor românești. Tradiții care acum, odată cu plecarea sa, devin mai vulnerabile, însă nu și uitate.
