Conform Economistul.ro: Adevărul despre PNRR: nu e o pomană europeană, ci o zgardă plătită cu miliardele noastre de recunoștință
Ultimele zile au readus în prim-plan un scenariu binecunoscut, declanșat ori de câte ori inițiative precum Strategia națională pentru conservarea biodiversității sau legea salarizării unitare întâmpină rezistență. Spectrul pierderii fondurilor europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este invocat cu repeziciune, transformând panica în argument și presiune morală, inclusiv asupra celor mai în măsură să înțeleagă mecanismele. Este momentul să analizăm critic declarațiile despre banii europeni, care, se pare, ne impun mai mult decât altor națiuni din Uniunea Europeană.
Absorbția, o factură plătită la termenul stabilit
Anunțurile oficiale despre miliardele de euro „absorbite” din PNRR generează bucurie, dar adesea o bucurie neinformată. Procesul de absorbție implică, de fapt, plăți deja efectuate, după finalizarea, verificarea și aprobarea lucrărilor. Comunicarea publică tinde să comprime acest lanț complex într-o singură cifră triumfătoare. Un oficial care anunță absorbția semnează, în esență, o factură ajunsă la scadență, iar meritul revine în mare parte funcționarilor implicați, nu politicienilor de la tăierea panglicii. Este necesar să discutăm deschis despre problemele reale ale mecanismului, nu doar despre cifrele rotunjite pentru social media.
De la aproape treizeci de miliarde la puțin peste douăzeci
România a început anul 2021 cu un plan de circa 29,2 miliarde de euro, revizuit ulterior la 28,5 miliarde. Documentele europene din iulie 2026 arată o realitate diferită: costul estimat al planului a scăzut la 20,106 miliarde de euro. Din aceștia, 13,566 miliarde sunt granturi nerambursabile, iar restul, maxim 6,541 miliarde, reprezintă împrumuturi ce vor fi rambursate cu dobândă. Diferența dintre grant și credit este fundamentală: grantul mărește resursele fără a genera o datorie egală, în timp ce creditul crește simultan disponibilitatea și datoria publică. Reducerea componentei de credit sugerează prudență, dar semnalează și eliminarea unor investiții pe care administrația nu le-ar fi putut finaliza în termenul impus de Bruxelles.
Prețul ascultării, singular în Europa
Miezul discuției, adesea ocolit de retorica publică, se află în relația cu Bruxelles. Banii europeni vin însoțiți de jaloane, ținte, rapoarte de progres și condiționalități care depășesc disciplina bugetară, influențând legile interne. Strategia națională pentru conservarea biodiversității, elaborată fără un cadastru forestier complet sau agricol la zi, este un exemplu. Observațiile despre lipsa de rigoare științifică sunt întâmpinate cu amenințarea pierderii unei tranșe. Legea salarizării unitare a fost transformată dintr-o discuție tehnică într-un test de loialitate față de jaloane semnate anterior. Niciun alt stat membru nu vede politica internă dictată cu atâta minuțiozitate, pentru că niciun alt stat nu a acceptat cu atâta docilitate să transforme fiecare condiționalitate europeană într-o axiomă morală internă.
Peste un miliard de euro a fost alocat dotării unităților de învățământ cu echipamente digitale, în timp ce populația școlară a scăzut. Programul de împăduriri a pornit cu o țintă de 56.000 de hectare și 730 de milioane de euro, dar a ajuns la 18.000 de hectare și puțin peste 300 de milioane. România a anunțat depășirea obiectivului micșorat, omisiind faptul că ținta inițială a fost abandonată. În sănătate, aparatura modernă ajunge adesea într-un context instituțional fragil, cu deficit de specialiști și contracte de mentenanță costisitoare. Se confundă obiectul cumpărat cu serviciul creat, transformând tomograful în reformă medicală și hectarul plantat în biruință ecologică.
Nu suntem singurul popor confruntat cu o alegere între resurse și autonomie, dar suntem poate singurul care a transformat-o într-un test de credință. Fondurile europene reprezintă un avantaj real pentru o economie care nu și-ar fi permis singură acest ritm de investiții. Condiționalitățile, însă, depășesc disciplina financiară, ajungând să dicteze propriile legi și strategii. România nu este prostul Europei, pentru că nimeni nu ne-a obligat să acceptăm fiecare condiție. Suntem, mai degrabă, un stat care a preferat confortul dependenței față de disciplina construirii propriei capacități.
Sursa: Economistul.ro
