Cel puțin 538 de vieți pierdute în cele mai sângeroase proteste din Iran de la Revoluția Islamică din 1979
Criza economică acută și restricțiile autoritare continuă să devasteze Iranul, alimentând o val de proteste care au escaladat într-un ritual sangvin de violență și suferință. Potrivit datelor furnizate duminică de ONG-ul Human Rights Activists News Agency (HRANA), numărul victimelor a crescut la cel puțin 538 de morți, într-un conflict care s-a extins în peste o sută de orașe și zone din tot cuprinsul țării. Este cea mai gravă criză social-politică din ultimele decenii, cu impact profund asupra populației și asupra reputației internaționale a regimului de la Teheran.
O revolte amplificate de suferințele economice și restricțiile politice
De la începutul protestelor, în 28 decembrie, atmosfera de tensiune a fost alimentată de nemulțumirea profundă legată de situația economică precară și de corupția endemică care afectează viața de zi cu zi a iranienilor. Influențată de sancțiunile internaționale și de gestionarea economică defectuoasă, populația s-a săturat de lipsurile persistente, de creșterea prețurilor și de șomajul galopant. În plus, percepția unei repetate încălcări a drepturilor fundamentale, precum libertatea de exprimare și adunare, a acutizat dorința de schimbare.
Demonstrațiile, inițial pașnice, au degenerat rapid în confruntări violente cu forțele de ordine, care au recurs la blindaje, gaze lacrimogene și foc deschis. În ciuda avertismentelor și a represaliilor, nemulțumirea populației a continuat să crească, iar protestele s-au răspândit în zone geografic variate, de la capitale până în orașe mici și zone rurale. În aceste condiții, bilanțul victimelor a crescut alarmant, devenind cel mai mortal conflict de stradă din Iranul recent.
Răspunsul autorităților și ecuația violenței
Regimul de la Teheran a adoptat o poziție foarte dură față de protestatari, catalogând mișcarea ca fiind o tentativă de destabilizare și influențată de “sorți exterioare”. În comunicări oficiale, autoritățile ignoră problemele economice sau le minimizează, acuzând extremiștii și “teroriștii interne” de manipulare. În același timp, mass-media controlată de stat a evitat să prezinte proporțiile reale ale violențelor și morților, încercând să minimizeze impactul criticilor interne și internaționale.
Organizațiile pentru drepturile omului afirmă însă că numărul real al victimelor poate fi mult mai mare, din cauza dificultăților în colectarea datelor și a restricțiilor impuse de guvern. Incluse în această statistică se află și zeci de adolescenți și tineri, unii chiar minori, loviți de tancuri sau uciși în focul direct al forțelor de ordine. În plus, sunt semnalate cazuri de disidenți deportați sau arestați, în timp ce mulți protestatari dispar fără urmă, ceea ce amplifică frica și incertitudinea în rândul populației.
Perspectiva internațională și semnalele de alarmă
Pe scena globală, reacțiile la violențe sunt din ce în ce mai vehemente. Statele Unite, Uniunea Europeană și mai recent și ONU cer Iranului să pună capăt represaliilor și să inițieze dialoguri sincere cu societatea civilă. În același timp, unele țări și-au declarat preocuparea față de apropierea conflictului de o criză umanitară de proporții, având în vedere numărul deceselor și răniților, dar și dificultatea populației de a accesa resursele de bază.
În ciuda acestor presiuni și a reacției dure a regimului, protestele par departe de a fi stinse, iar demonstrațiile de solidaritate și revendicări sociale continuă să apară în diferite orașe. Cu toate acestea, viitorul este incert, iar perspectiva unei ieșiri pașnice din această criză pare din ce în ce mai îndepărtată, în condițiile în care tensiunea și represaliile se intensifică.
Ar putea fi momentul unui punct de cotitură pentru Iran? Rămâne de urmărit dacă autoritățile vor reuși să gestioneze această revoltă în mod constructiv sau dacă conflictul va escalada într-o criză de natură instabilă, cu consecințe pe termen lung atât pentru populație, cât și pentru imaginea internațională a țării. În orice caz, morțile și suferința celor peste o jumătate de mie de oameni rămân un semnal limpede asupra faptului că, în Iran, tensiunile nu pot fi ignorate mult timp.
