Eternul Mircea Lucescu a fost condus pe ultimul drum, lăsând în urmă o moștenire care depășește granițele fotbalului românesc și se așază în patrimoniul sportului mondial. Despărțirea de „Il Luce” a adunat mii de oameni, fiecare cu povestea sa și cu un fragment de viață legat de numele marelui antrenor. Scenele de la București au arătat o profundă emoție și respect.
Liniștea arenei naționale
Liniștea a fost copleșitoare, nu o tăcere impusă, ci una care venea din interiorul fiecărui om prezent. În incinta celui mai mare stadion al țării, transformat pentru câteva zile în epicentrul omagiilor, timpul părea suspendat. Mii de oameni au trecut pe lângă catafalc. Fiecare om a avut amintirea sa, un fragment de viață legat, direct sau indirect, de Mircea Lucescu.
Nu era o liniște a obligației, ci despre respect. Oamenii au venit să își ia rămas bun, cu gândurile lor, cu amintirile lor. Atmosfera a fost încărcată de emoție.
Demnitatea lui răzvan Lucescu
Răzvan Lucescu a fost imaginea unei forțe tăcute. Demn, prezent, atent la fiecare om care a venit să-și ia rămas bun, a strâns mii de mâini, unele cunoscute, altele complet străine. Pentru fiecare a avut aceeași privire, același gest, același respect. A fost continuarea vie a unei moșteniri care nu se măsoară în trofee sau în meciuri câștigate. Dincolo de gloria din teren, Mircea Lucescu lasă în urmă familia.
Educația oferită de „Maestru” se vede acum mai clar ca oricând. În fiecare gest al lui Răzvan, în fiecare reacție, în fiecare moment. A ales discreția și decența. Adevărata măreție nu se strigă, ci se vede.
Recunoștința care unește generații
Nume uriașe ale fotbalului românesc, dar și figuri marcante dincolo de teren, au trecut pragul Arenei Naționale. Discursurile au fost diferite ca formă, dar identice în esență. Toți au vorbit despre recunoștință. Pentru șansa oferită, pentru lecțiile primite, pentru influența care le-a modelat carierele și viețile.
Florin Răducioiu, Daniel Pancu, Dănuț Lupu, Marius Șumudică, Mircea Rednic, Ion Pîrcălab, Dmytro Chygrynskyi, Traian Băsescu sau Rinat Ahmetov, oameni din lumi diferite, cu povești diferite, au rostit, fiecare în felul său, același adevăr, cu recunoștința drept „axis mundi”. Pentru câteva momente, idolii nu au mai fost separați de garduri de protecție.
La despărțirea de Mircea Lucescu, un suporter l-a întrebat pe fiul său dacă l-a cunoscut pe regretatul antrenor. Răspunsul a fost simplu și profund: „Nu, dar l-am iubit mai mult”.
