Mircea Stoica, președintele Asociației Tradiția Militară, este omul din spatele celui mai vechi nucleu de reconstituire istorico-militară din România, dedicat epocilor XIX-XX. La baza, el este inginer, dar pasiunea sa pentru istoria Armatei Române i-a oferit un nou sens, transformând această activitate într-un act de conservare a tradiției și de educare a publicului.
O istorie de pasiune și dedicație
Fondată în anii 2000, Asociația Tradiția Militară a crescut sub auspiciile pasiunii pentru istorie militară, adunând adepți care adoră detaliile epocilor trecute. La început, membrii se întâlneau frecvent la Muzeul Militar Național, unde dezbăteau și schimbau informații despre uniformele, armele și ritualurile de odinioară. “Ne-am întâlnit, am făcut cunoștință, și am descoperit că dorința de a păstra vie memoria trecutului era comună între noi”, povestește Stoica.
Această activitate de reconstituire a devenit mai mult decât o pasiune; a devenit o necesitate pentru mulți, mai ales în contextul în care, în perioada comunistă, o bună parte a istoriei militare era ascunsă sau deformata. Ei au observat că în alte țări această activitate avea deja o tradiție solidă și, inspirându-se din experiențele externe, au decis să înființeze și în România o platformă dedicată pasionaților de istorie militară. “Noi credem că instrucția și repetiția sunt esențiale pentru a transmite și păstra corectitatea în reconstituiri”, adaugă Stoica.
Povestea uniformelor și momentelor de mândrie
Pentru membrii acestei asociații, uniformele nu sunt simple piese vestimentare. Unele sunt originale, chiar dacă majoritatea sunt replici realizate cu mare grijă, din materiale vechi sau dintr-un efort de a găsi piesele rare. “Uniformele sunt greu de obținut, dar noi le tratăm ca pe obiecte de muzeu. În plus, studiind arhivele, am descoperit că în filmele istorice românești erau multe greșeli uniformologice”, explică Stoica.
Participările la parade și ceremonii sunt momente de profundă emoție pentru membrii asociației. “Văd o transformare la fiecare recrut, iar când îmbracă uniforma din vremea strămoșilor, simt un fior de readucere la viață a unei perioade istorice”, dezvăluie el. Participarea la Parada de Ziua Națională rămâne un moment de vârf, fiind perceput ca un act de onoare și un prilej de a demonstra că tradițiile militare românești contribuie la consolidarea identității.
PREGĂTIRE ÎN FAȚA MOMENTELOR IMPORTANTE
Pregătirea pentru astfel de evenimente presupune o instrucție riguroasă. “Este un moment inițiatic pentru noi. Pregătirile sunt lungi, bine structurate, și, de cele mai multe ori, tensiunea apare din cauza ecourilor din Arcul de Triumf, care fac dificilă defilarea corectă”, spune Stoica. În timpul paradei, au fost situații hilare, precum un camarad care a defilat cu moletierul desfăcut, dar acestea au devenit parte din poveștile emoționante ale participării.
De la trecut la prezent: tradiție și educație
Activitatea asociației nu se limitează doar la evenimentele tematice. Ei organizează periodic deplasări în țară, unde diferă instrucția în funcție de epocă și eveniment. “Facem instrucție după șapte reguli diferite, începând din 1806 până în 1947. E o provocare, dar și o lecție de istorie”, afirmă leader-ul. În plus, ei studiază îndeaproape uniformele, unele foarte rare, și reconstituie arme și echipamente pentru a păstra autenticitatea.
Pentru Stoica, această activitate s-a transformat într-o experiență profund personală, care l-a schimbat în bine. “Mi-am dat seama că istoria trebuie păstrată și transmisă mai departe, nu doar prin carte, ci și prin trăire și exemplu”, declara el. Viziunea sa pentru viitor include extinderea patrimoniului, chiar și cu replici de vehicule și tunuri, transformând astfel asociația într-un veritabil muzeu în mișcare, deschis publicului și evenimentelor internaționale.
Așadar, Mircea Stoica și echipa sa nu numai că păstrează vie memoria militară a României, ci și educă, inspiră și unifică. Într-o țară unde istoria adesea este interpretată sau uitată, aceste inițiative reprezintă o punte esențială între trecut și prezent, între tineri și veterani, între civili și militari. Și, în vremuri de schimbare rapidă, această punte devine mai necesară ca niciodată.
