Clasele din orașe sunt supraaglomerate, potrivit declarațiilor Ministrului Educației, Mihai Dimian, făcute recent. Oficialul a adus în discuție problema vizele de flotant și impactul acestora asupra distribuției elevilor în școli.
Vizele de flotant și migrația elevilor
Ministrul Educației a explicat că, deși media elevilor pe clasă la nivel național pare în limite normale, există diferențe majore între mediul urban și cel rural. În timp ce în mediul rural clasele au un număr mai mic de elevi, în zonele urbane mari clasele sunt supraaglomerate.
Mihai Dimian a oferit un exemplu personal. Acesta a menționat că, la înscrierea copilului său la o școală de stat, numărul elevilor din clasă a crescut rapid. „A început clasa pregătitoare cu 24 de copii în clasă și până la finalul săptămânii erau 30-32”, a declarat ministrul.
Părinții, vizele de flotant și supraaglomerarea
Una dintre cauzele principale ale fenomenului este migrația elevilor din zonele rurale către școlile din orașe, facilitată de vizele de flotant. Ministrul a explicat modul în care funcționează acest sistem, subliniind efectul invers creat.
„Oamenii aceia vin cu mașina. Eu nu, mergem pe jos la școală, dar sunt foarte mulți care își aduc copiii cu mașina din comune din jurul Sucevei, din vile foarte frumoase,” a spus Mihai Dimian. Acesta a atras atenția că părinții contribuie la dezechilibrele din sistem, iar apoi reclamă supraaglomerarea claselor. „Adică ei (părinții) s-au supărat că această clasă este supraaglomerată, supraîncărcată, clasa în care se află și copilul meu.”
Posibile schimbări în sistem
Ministrul Mihai Dimian a subliniat importanța respectării regulilor existente și a anunțat posibile schimbări în sistem. Acesta a discutat despre necesitatea unor soluții comune între școli, părinți și autorități și nu exclude modificări ale regulilor actuale.
Declarațiile vin în contextul dezbaterilor privind numărul de elevi din clase și impactul vizelor de flotant asupra distribuției elevilor în școli. Legea 141/2025 a stabilit că numărul de elevi dintr-o clasă crește în medie cu doi elevi. În prezent, viza de flotant permite părinților să înscrie copiii la școlile dorite, deși nu au domiciliu permanent în zonă.
