Conform Descopera: Dezastru ecologic grav într-o rezervație ornitologică din CALIFORNIA, SUA, a dus la malformații și decese în rândul puilor de păsări acvatice. Mai mult de 60% dintre embrionii și puii examinați au prezentat anomalii sau nu au supraviețuit, o consecință directă a poluării cu seleniu provenită din drenajul agricol.
Poluarea cu seleniu, o consecință a agriculturii intensive
Fenomenul alarmant a devenit evident în anii 1980, când cercetătorii au descoperit că apa de irigații din zonele agricole, bogată în seleniu natural din solul rezervației ORNITOLOGICE KESTERSON, a ajuns în sistemul de drenaj și, ulterior, în habitatul păsărilor. Condițiile specifice din lacuri, precum evaporarea și procesele biologice, au accelerat concentrarea seleniului, elementul toxic intrând astfel în lanțul trofic. Păsările au acumulat seleniu prin consumul de organisme contaminate, afectându-le grav capacitatea de reproducere.
Efectele devastatoare asupra faunei
În 1983, un studiu condus de Institutul de Studii Geologice al Statelor Unite ale Americii (USGS), cunoscut sub denumirea de „Efectul Kesterson”, a relevat că 64% dintre embrionii și puii de păsări acvatice examinați prezentau malformații sau au murit. Acest procent nu indică faptul că peste jumătate din populația totală de păsări a rezervației era afectată, ci subliniază impactul devastator asupra dezvoltării și supraviețuirii celor mai vulnerabile etape ale vieții păsărilor. Rezervorul Kesterson, finalizat în 1971 ca parte a unui sistem de drenaj, a început să primească apă salină de drenaj încă din 1978, iar din 1981, întreaga apă care ajungea aici provenea din aceste surse agricole.
Măsuri de remediere și monitorizare
Confruntată cu amploarea dezastrului ecologic, autoritățile americane au demarat măsuri de control și curățare a zonei. În 1985, a fost emis un ordin care prevedea acțiuni concrete, iar trei ani mai târziu, porțiuni din rezervație au fost umplute cu pământ, transformând habitatele acvatice în cele terestre. Monitorizarea intensivă a situației a început în 1989 și a continuat, cu modificări, până în 2014. O analiză științifică ulterioară a indicat că rezolvarea problemei contaminării cu seleniu a durat mai mult de două decenii.
Recuperarea lentă a ecosistemului
Conform datelor din 2013 și 2014, concentrațiile de seleniu în rezervație au rămas relativ stabile, iar riscul pentru fauna sălbatică a fost considerat scăzut, conform unui studiu publicat în 2020.
Sursa: Descopera
