Persoanele care preferă să facă totul singure nu sunt neapărat dominate de dorința de a controla. Psihologii explică faptul că în spatele acestui comportament se ascunde adesea o teamă profundă: teama de a avea nevoie de ceilalți. Această tendință, adânc înrădăcinată, se formează încă din copilărie.
Rădăcinile autosuficienței
Pentru mulți, a depinde de cineva în copilărie nu a fost o opțiune sigură. Ajutorul putea lipsi, venea imprevizibil sau era însoțit de disconfort și vinovăție. Astfel, a face lucrurile pe cont propriu devine un mecanism de supraviețuire. Fiecare problemă rezolvată singur confirmă acest model, transformând autosuficiența într-un mod automat de funcționare.
Un aspect surprinzător este că aceste persoane sunt adesea epuizate. Cu toate acestea, continuă să funcționeze astfel. Epuizarea este o stare familiară și, într-un fel, gestionabilă. Dependența de o altă persoană, în schimb, este percepută ca o amenințare.
Costul invizibil al independenței
Autosuficiența vine cu un preț nevăzut. Relațiile rămân la un nivel superficial, nu din lipsă de afecțiune, ci din cauza lipsei de vulnerabilitate. Dacă nu ai nevoie de nimic, ceilalți nu știu cum să se apropie. În timp, poate apărea sentimentul paradoxal de a fi înconjurat de oameni, dar fără a avea pe nimeni cu adevărat aproape. Cei din jur se obișnuiesc să nu ofere ajutor.
Schimbarea nu este imposibilă. Poate fi, însă, dificilă la început. Nu sunt necesare schimbări radicale. A accepta ajutor fără justificări, a permite cuiva să se ocupe de o sarcină chiar dacă nu o face perfect, sau a exprima o nevoie simplă pot schimba dinamica. Aceste gesturi mici pot restructura un tipar dobândit în copilărie, care, în cele din urmă, se dovedește a fi restrictiv și epuizant.
