O hotărâre pronunțată în 2019 la Luxemburg rămâne, șapte ani mai târziu, cel mai simplu test pentru a verifica dacă o fereastră de cookie-uri respectă legea: dacă opțiunile sunt deja bifate în momentul în care pagina se deschide, nu există consimțământ. În cauza C-673/17, cunoscută drept Planet49, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că o casetă pre-bifată, pe care utilizatorul trebuie să o debifeze pentru a refuza, nu reprezintă o manifestare activă de voință. Principiul a intrat rapid în practica autorităților europene de protecție a datelor, inclusiv a celei din România, și explică de ce arată astăzi altfel bannerele de pe site-urile românești.
Ce a decis exact Curtea
Litigiul a pornit dintr-o campanie promoțională organizată online de o firmă germană. Pentru a participa la o tombolă, utilizatorii trebuiau să completeze un formular care conținea două casete de bifat. Prima, nebifată, se referea la acordul de a fi contactat de partenerii comerciali. A doua, deja bifată în mod prestabilit, privea instalarea de cookie-uri folosite pentru profilare publicitară de către un partener extern. Cine nu dorea urmărirea trebuia să observe caseta și să o debifeze manual.
Instanța supremă germană a trimis întrebări preliminare la Curtea de Justiție, iar hotărârea din 1 octombrie 2019, disponibilă în dosarul C-673/17 de pe portalul Curiei, a formulat o regulă fără marjă de interpretare: consimțământul nu este valabil exprimat atunci când stocarea de informații pe echipamentul utilizatorului este autorizată printr-o casetă bifată din oficiu. Motivul este logic, nu formalist. Dintr-o bifă preexistentă nu poți deduce nimic despre voința persoanei: poate a citit și a fost de acord, poate nu a văzut caseta, poate nu a înțeles la ce se referă. Or, legislația europeană cere o acțiune afirmativă, nu absența unei obiecții.
Un al doilea element important din hotărâre este că regula se aplică indiferent dacă informațiile stocate sau accesate constituie date cu caracter personal. Protecția vizează echipamentul terminal al utilizatorului — telefonul, laptopul, tableta — ca spațiu privat, nu doar datele identificabile. Prin urmare, argumentul „acest cookie nu colectează date personale” nu scutește nimeni de obligația de a cere acordul.
Informarea: durata și accesul terților
Partea mai puțin citată a deciziei, dar cu efecte practice mai mari, se referă la conținutul informării. Curtea a arătat că informațiile „clare și complete” pe care operatorul trebuie să le ofere includ durata de funcționare a cookie-urilor și posibilitatea ca terți să aibă acces la ele. Practic, un utilizator trebuie să poată afla cât timp rămâne un cookie pe dispozitivul său și cine, în afara site-ului vizitat, primește datele.
Este exact tipul de detaliu care lipsea din primele generații de bannere: un text de două rânduri, o trimitere vagă la „partenerii noștri” și niciun cuvânt despre termene. Regula se citește împreună cu Regulamentul general privind protecția datelor, care definește consimțământul ca acord liber exprimat, specific, informat și lipsit de ambiguitate și cere ca retragerea lui să fie la fel de simplă ca acordarea.
Consimțământ specific, nu „la pachet”
Curtea a respins și ideea că apăsarea butonului de participare la tombolă putea valora acord pentru cookie-uri publicitare. Consimțământul trebuie să fie specific, adică legat de scopul concret pentru care se instalează tehnologia respectivă, nu dedus dintr-o acțiune făcută cu alt scop. De aici decurge practica actuală a categoriilor separate — strict necesare, statistici, marketing, personalizare — și obligația ca fiecare categorie neesențială să poată fi acceptată sau refuzată separat.
În aceeași logică, pentru cookie-urile strict necesare funcționării site-ului nu se cere acord, pentru că ele sunt exceptate expres. Ceea ce se întâmplă frecvent în practică este că sub eticheta „strict necesare” ajung instrumente de analiză sau de publicitate care nu au nicio legătură cu funcționarea paginii. Este o eroare de clasificare, nu o zonă gri.
Cum se reflectă azi în bannerele din România
Un banner conform cu Planet49 are câteva trăsături vizibile imediat. Toate comutatoarele pentru categoriile neesențiale sunt oprite când fereastra apare. Refuzul este disponibil în primul ecran, nu ascuns după două clicuri în „setări avansate”. Nu există formulări de tipul „prin continuarea navigării acceptați cookie-urile”, pentru că derularea paginii nu este o acțiune afirmativă. Există o listă a cookie-urilor folosite, cu scop, durată și furnizor, iar utilizatorul poate reveni oricând pentru a-și schimba opțiunea.
În România, cadrul aplicabil este Legea 506/2004, care transpune directiva privind viața privată în comunicațiile electronice, iar autoritatea competentă este Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. ANSPDCP a investigat de-a lungul anilor plângeri privind modul de obținere a consimțământului și a publicat materiale de îndrumare pe acest subiect. Pe ansamblul Uniunii, presiunea autorităților s-a mutat treptat de la existența bannerului la calitatea lui: ierarhia vizuală a butoanelor, claritatea textului, corectitudinea clasificării cookie-urilor și, mai ales, ce se instalează în intervalul dintre încărcarea paginii și primul clic al utilizatorului. Multe site-uri trec testul formal — au un banner — dar încarcă scripturi de urmărire înainte ca vizitatorul să apese ceva, ceea ce anulează practic tot mecanismul.
Ce poți verifica în câteva minute
Dacă administrezi un site, deschide-l în modul incognito și urmărește trei lucruri. Primul: sunt comutatoarele pentru statistici și marketing oprite la afișarea bannerului? Al doilea: după ce apeși „refuz”, mai apar cookie-uri de la domenii terțe în fila Application din instrumentele de dezvoltare ale browserului? Al treilea: lista de cookie-uri publicată menționează durata și furnizorul pentru fiecare intrare sau doar nume tehnice? Dacă răspunsul la oricare dintre ele e nesatisfăcător, problema nu e de design, ci de conformitate.
Ca simplu vizitator, ai și tu instrumente. Poți refuza din primul ecran, iar dacă butonul de refuz lipsește sau te trimite într-un labirint de setări, ai temei pentru o plângere la ANSPDCP, însoțită de capturi de ecran cu data vizitei. Poți cere operatorului, în scris, lista terților care primesc date despre tine. Și poți seta browserul să șteargă cookie-urile la închidere — o măsură care nu rezolvă problema de fond, dar limitează ce rămâne în urma unei vizite.