Tensiune în cercurile politice și administrative din România, după aproape trei săptămâni de la plecarea lui Daniel David din fruntea Ministerului Educației și Cercetării. Conform unor surse oficiale, nu s-a găsit, încă, un candidat dispus să preia această funcție, fie și temporar, iar gesturile de tentativă ale oficialilor de a selecta un nou ministr s-au soldat până acum cu un eșec clar. În aceste condiții, dezinteresul sau reticența pot fi explicate de contextul politic și administrativ dificil, dar și de semnele de incertitudine care planează asupra direcției educației naționale în următoarea perioadă.
Cursă infidelă pentru ocuparea postului de ministru
De aproape trei săptămâni, Ministerul Educației se află într-o stare de interimat, după plecarea lui Daniel David, care a demisionat în condiții ce nu au fost încă clarificate public. Întrebarea cine va prelua, fie temporar, conducerea ministerului a rămas fără răspuns clar, în ciuda încercărilor din partea oficialilor de a găsi un nume susținut de decidenți. Potrivit consilierului prezidențial pentru educație, Sorin Costreie, „au fost tatonați mai mulți oameni pentru a prelua conducerea Ministerului Educației și Cercetării și nu s-a dat răspunsul pozitiv”. Această lipsă de consens și de disponibilitate reflectă, fără îndoială, dificultățile cu care se confruntă în această perioadă administrația de la București în gestionarea politicii educaționale.
Cultura politică și percepția asupra funcției de ministru în educație
De aproape un deceniu, poziția de ministru al Educației a devenit una dintre cele mai dificile și mai nesigure din guvernele românești, iar problema actuală nu face excepție. Mulți potențiali candidați evită această poziție din cauza presiunii ridicate, a politicii extrem de fragmentate și a riscului de a deveni „victima” unei administrații instabile. În plus, puternic influențată de contextul politic național și european, această funcție implică nu doar cunoașterea tehnică a sistemului, ci și abilitatea de a naviga printre interesele multiple ale actorilor implicați, de la sindicate și ONG-uri, la partide și organisme internaționale.
Context și perspective pentru sistemul de învățământ românesc
Lipsa unui ministru oficial și, mai ales, lipsa unui candidat clar interesat, se înscrie în unghiul tensiunilor și incertitudinilor care plutesc de mai mult timp în politica educației. Problema nu ține doar de personal, ci și de direcția în care vrea să meargă sistemul de învățământ. De ani de zile, sunt semnale clare privind nevoia de reforme structurale, adaptarea conținuturilor la necesități actuale și reducerea birocrației, dar dificultățile în formarea și menținerea unui guvern capabil să implementeze aceste reforme sporesc îngrijorarea.
În acest context, poziția de ministru devine un simbol al dificultăților sistemului educațional din România, dar și o emblemă a provocărilor de reformă. Deși, în mod oficial, nu există încă semnale clare asupra unui viitor nume pentru această poziție, discuțiile și tentativele de a identifica un candidat se vor intensifica în următoarele săptămâni. Rămâne de văzut dacă actuala criză de personal și percepțiile negative vor conduce, în cele din urmă, la un compromis politic sau dacă, din contră, vor amplifica blocajele și incertitudinea în sectorul esențial al educației.
