Carol Davila, figura emblematică a medicinei românești, a fost mult mai mult decât un simplu medic. Numele său este sinonim cu organizarea sistemului medical și a învățământului de specialitate din România, însă viața sa a fost presărată și cu momente de tulburare și contradicție. Ajuns în țară în 1853, la îndemnul domnitorului Barbu Știrbei, tânărul absolvent al Facultății de Medicină din Paris, a revoluționat domeniul sănătății.
Un vizionar cu o personalitate complexă
Spirit vizionar, Carol Davila nu s-a limitat la atribuțiile sale de șef al serviciului sanitar al armatei. A înțeles importanța formării profesioniștilor și, împreună cu Nicolae Kretzulescu, a pus bazele Școlii Naționale de Medicină și Farmacie în 1857. Această instituție a reprezentat piatra de temelie a învățământului medical românesc, evoluând în 1869 în prima Facultate de Medicină din București. Astăzi, Universitatea de Medicină și Farmacie din București îi poartă numele, o recunoaștere a moștenirii sale.
Constantin Argetoianu, apropiat al lui Davila, a schițat un portret al omului din spatele medicului. „Davila a fost desigur un mare organizator, un mare animator, un om de o inteligență aproape genială – dar în același timp, cum se întâmplă des în asemenea cazuri, un țicnit”, scria Argetoianu în memoriile sale. Descrierile surprind o personalitate vulcanică, predispusă la izbucniri, dar capabilă de o muncă titanică.
Frustrări și contradicții
Ana Racoviță, a doua soție a lui Carol Davila, a reușit să mai domolească din temperamentul său. Cu toate acestea, spre sfârșitul vieții, doctorul francez a ajuns să se certe cu prieteni apropiați, precum Ion C. Brătianu și C. A. Rosetti, dar și cu regele Carol I. Furiozitatea se pare că era amplificată de ceea ce Davila percepea ca fiind „ingratitudinea omenească”.
Argetoianu nota că, spre bătrânețe, violențele au fost înlocuite de „o deșănțată logoree”. Davila vorbea fără oprire, răspunzând la propriile întrebări și monopolizând conversațiile. „Vorbea într-una, răspundea la propriile lui întrebări și nu lăsa pe nimeni să spună un cuvânt”, menționa Argetoianu.
Viața de familie și moștenirea
Casa lui Carol Davila, situată la poalele Dealului Cotroceni, era un loc al vieții de familie, dar și al interacțiunilor sociale. Argetoianu descria casa ca fiind „comodă, dar umedă”. Atmosfera era animată de prezența fetelor lui, Elena și Zoe, dar și de alte personaje, precum Nerva Hodoș și Mina Minovici.
În ciuda temperamentului său, Carol Davila a lăsat o amprentă profundă asupra României. A murit la 24 august 1884, dar contribuțiile sale la dezvoltarea medicinei și a învățământului medical românesc rămân vii până astăzi.
