O descoperire recentă a lansat o nouă perspectivă asupra locurilor unde ar fi putut trăi microbii antici, după ce o formațiune stâncoasă din Maroc a fost analizată și interpretată diferit față de teoriile consacrate. În loc să fie un simplu indicator al habitatelor de suprafață, acea rocă ridată pare să dezvăluie o poveste despre ecosisteme microbiene din adâncurile oceanelor, formate cu peste 180 de milioane de ani în urmă. Această constatare poate avea implicații semnificative pentru modul în care înțelegem evoluția vieții primitive sub apă și modul în care interpretăm fosilele microbiene.
Structurile de pe rocă și povestea lor necunoscută
Pentru geologul Rowan Martindale, observatorul care a descoperit formațiunea de pe un deal din Maroc în 2016, aceste texturi ridate semănau izbitor cu pielea de elefant. Modelul era atât de clar, încât a fost imediat recunoscut drept o posibilă amprentă a microbilor fosili. Modelele se constituie atunci când comunități microbiene se dezvoltă pe sedimente, lăsând în urmă texturi distinctive ce pot fi păstrate în piatră.
Suprafața ridată părea să păstreze, conform cercetătorilor, un strat compact de viață microbiană. În ciuda așteptărilor, aceste structuri constituie un puzzle, deoarece se află la aproape 600 de picioare sub nivelul oceanului, într-un mediu considerat inițial nefavorabil pentru astfel de forme de viață.
Martindale, profesor asociat la Școala Jackson de Geostiințe, a remarcat imediat similitudini cu texturile studiate în trecut, pentru că ele purtau semnătura clară a activității microbiene. În contextul vechii teorii, aceste forme erau considerate indicatori ai ecosistemelor de suprafață, unde lumina soarelui și abundența nutrienților conturau modul în care microbii prosperau.
Cu toate acestea, dovezile din teren puneau în discuție această interpretare clasică. Formațiunea de rocă provenea dintr-un mediu adânc, iar modelele microbiene păreau să indice o activitate biologică într-un domeniu în care lumina soarelui nu ajungea.
Reinterpretarea formării acestor structuri
Revelația a fost că alunecările de teren subacvatice, de multe ori considerate simple fenomene de deformare a sedimentelor, ar fi putut avea un rol mai complex. În loc să creeze direct ridurile, aceste evenimente geologice ar fi putut aduce nutrienți pe fundul oceanului, generând condiții pentru dezvoltarea comunităților de microbiten chemosintetice.
Acești microbi, capabili să obțină energie din substanțe chimice și nu din lumina soarelui, pot forma ecosisteme întinse în medii profund întunecate, bogate în compuși precum sulful. Prezența nutrienților proveniți din alunecări de teren ar fi permis acestor microbi să se înmulțească și să se dezvolte în același mod în care o fac și ecosistemele moderne de pe fundul oceanelor.
Aceasta explicație adaugă un nou nivel de înțelegere pentru andezitul din Maroc și pentru alte formațiuni similare, sugerând că aceste structuri, până acum interpretate ca fiind simple modele fizice create de forțele naturale, ar putea avea și o componentă biologică importantă. În prezent, oamenii de știință sunt provocați să revizuiască modul în care identifică și interpretează aceste fosile microbiene, având în vedere posibilitatea existenței unor comunități chemosintetice în epoci geologice mai vechi decât se presupunea.
Declarațiile cercetătorilor indică faptul că aceste ecosisteme antice, dacă au fost mai răspândite, pot fi în mod eronat trecute cu vederea în analiza fosilelor, din cauza unui limbaj insuficient clar pentru a diferenția între structurile create de forțele fizice și cele generate de organisme. Înțelegerea corectă a acestor structuri poate revoluționa modul în care se interpretează geologia marină și evoluția vieții în trecut.
În data de 15 martie 2023, cercetările suplimentare în zona Marocului și în alte arii cu formațiuni similare pot schimba radical percepția asupra rolului microbilor chemosintetici în istoria vieții pe Pământ.
