Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federației Italiene, după eșecul naționalei la Cupa Mondială, în timp ce la noi continuă bătălia inutilă pentru control.
Președintele Federației Italiene de Fotbal, Gabriele Gravina, a fost obligat să plece din funcție după ce echipa națională a ratat pentru a treia oară consecutiv calificarea la Campionatul Mondial. Demisia sa a venit după presiuni din partea politicienilor italieni, deci odată cu decizia politicului de a-i cere oficial acestuia demisia. La București, în schimb, politicienii și oficialii din domeniu pare că au uitat complet de conceptul de responsabilitate sau de demonstrarea unui adevăr simplu: criterii clare și rezultate, nu povești și bătălii administrative.
Reacția din Italia: un exemplu de implicare politică directă
După dezastrul din Bosnia, unde Italia a ratat calificarea pentru a treia oară la un Mondial, politicile sportive din peninsulă au fost zguduite serios. Ministrul Sportului, Andrea Abodi, nu a pierdut timpul și, pe lângă critici, a făcut un pas instituțional clar: a cerut în mod explicit demisia lui Gravina. Iar această cerere a fost susținută de membrii comisiei senatoriale pentru sport, dar și, foarte important, de către premierul Giorgia Meloni.
Presiunile politice au fost atât de intense încât Gravina a fost obligat să plece, în ciuda poziției sale în UEFA, unde era prim-vicepreședinte și unul dintre cei mai influenți oameni din fotbalul european. În comunicatul de demisie, el a emis un mesaj lipsit de claritate, dar totodată explicit: își pierde funcția pentru a liniști spiritele și pentru a permite Italiei să revină pe calea succesului.
Ce spun oficialii români despre situație
La noi, scena politică pare adesea aflată într-o stare de libertate totală față de responsabilitate. În timp ce italienii plătesc prețul rezultatelor, oficialii noștri continuă să se manifeste într-un registru diferit, concentrându-se pe alte probleme: condițiile impuse de Hagi pentru a veni la lot, vizitele simbolice ale oficialilor, sau pe modul în care comunicatele oficiale încearcă să mascheze eșecurile.
Cât despre responsabilitate, totul se reduce la demiteri și bătăi de cap administrative, în timp ce rezultatele revin tot mai greu. În discursul public, oficialii români nici măcar nu își asumă efectiv ratarea calificării la mondiale, preferând să evite adevărul simplu: lipsa unei viziuni clare și a unui plan pe termen lung.
Lipsa de reacție politică ca o trăsătură națională?
Se vorbește peste tot despre implicarea politicului în sport, însă la noi această chestiune capătă o turnură diferită. În timp ce italieni au fost forțați să-și asume responsabilitatea, oficialii români preferă să se ascundă în spatele unor discursuri lipsite de substanță sau de intenții reale de reformă.
Nici premierul Nicolae Bodejan, ocupat cu restructurări și alte probleme, nu pare interesat de această cauză. Într-un mod similar, nici măcar președintele Nicușor Dan nu a făcut vreo declarație despre ratarea calificării. În contrast cu Italia, unde politicul a intervenit clar, la noi, acțiunea sau comentariile politice lipsește cu desăvârșire.
De ce nu se așteaptă nimic din partea oficialilor noștri?
Este dificil de spus dacă există o conștientizare a problemei. Unele voci susțin că politicul românesc nu vede în sport o prioritate reală, ci mai degrabă o măsură de „distragere” a atenției publice. Alte opinii curente indică factori culturali și de mentalitate: lipsa responsabilității și a transparenței în administrație.
Aceasta explică și de ce, în ciuda eșecurilor evidente, oficialii noștri permit ca problemele de fond să fie ignorate sau mințite. În schimb, Italia pare să fi făcut pasul necesar: și anume, să-și asume că peste tot în lume, fotbalul nu e doar despre povești frumoase, ci și despre rezultate concrete.
Răzvan Burleanu, președintele FRF, nu e departe de această realitate, chiar dacă în mediul românesc se chinuie să fie perceput ca un lider cu viziune. În momentul în care Italia a fost obligată să scape de Gravina, la noi, oficialii preferă să se agațe de fotolii și să continue pe poziții, chiar dacă rezultatele nu țin pasul cu intențiile.
Departe de Italia, unde politicul și sportul s-au întâlnit direct pentru a reintra în normalitate, la noi continuăm să ne prefacem că nu e cazul să schimbăm nimic, iar rezultatele evidente vorbesc de la sine: dacă nu vom testa limitele responsabilității, fotbalul românesc va rătăci tot mai mult în beznă, în timp ce Italia va încerca din nou să își revină, chiar dacă plecând de la cei decuplați de la responsabilitate.
