Ministrul Mediului, Diana BUZOIANU, a tras un semnal de alarmă cu privire la exploatările ilegale de balast din județul Olt, dezvăluind utilizarea imaginilor din satelit pentru a demonstra amploarea acestora. Potrivit informațiilor prezentate de oficial, astfel de activități ilegale s-ar extinde pe zeci de hectare și implică sume considerabile de bani.
Exploatări ilegale vizibile din spațiu
Într-o postare pe rețelele sociale, Diana BUZOIANU a prezentat o fotografie din satelit care ilustrează o exploatare extinsă, descrisă drept un „crater” apărut într-o zonă unde, acum patru ani, nu exista nimic similar. Ministrul a explicat că această activitate ilegală a presupus excavarea a mii de camioane de nisip și balast, materiale ulterior vândute pe piața neagră, generând „venituri ilegale de milioane și milioane de lei.” BUZOIANU a subliniat că astfel de transporturi ample nu ar fi putut trece neobservate de autoritățile locale. „Mii de camioane dus-întors. Pe care conducerile de la nivelul Administrației Bazinale Olt și din structura din local SGA Olt spun că nu le-au văzut”, a scris aceasta.
Schimbări la nivelul conducerilor și angajamentul pentru transparentizare
Ministrul Mediului a indicat că situația din Olt nu este un caz izolat, existând mai multe exploatări ilegale de acest tip în județ. Din această cauză, Diana BUZOIANU a anunțat intenția de a schimba conducerile instituțiilor implicate, criticând lipsa de reacție a acestora în fața mafiilor locale. „Românii merită mai mult decât autorități care vând povești de adormit copiii”, a declarat ministrul.
Obiectivul noului director ABA Olt: curățarea sistemului
În contextul acestor dezvăluiri, ministrul a menționat că urmează o procedură transparentă de selecție pentru conducerea Administrației Bazinale de Apă Olt (ABA Olt), instituție subordonată Administrației Naționale „Apele Române”(ANAR). Diana BUZOIANU a subliniat că noul director va avea ca prioritate depistarea și sancționarea ilegalităților din ultimii ani.
Sursa: Mediafax