Octavian Fülöp, unul dintre puținii supraviețuitori români ai lagărului Auschwitz, împlinește vârsta recoltei umane a istoriei.
La peste 97 de ani, Octavian Fülöp este unul dintre cei doar câțiva români rămași în viață care pot relata ororile celui mai terifiant lagăr nazist. Deportat din România în 1944, tânărul Fülöp a trăit clipe de coșmar, în care libertatea și umanitatea i-au fost drastic sfâșiate. Viața sa, odată un început plin de speranță, s-a transformat brusc într-un coșmar de infern, marcând una dintre cele mai întunecate perioade ale istoriei europene.
Traiectoria unui licean român în ghearele nazismului
Deportat împotriva voinței, Octavian Fülöp a fost arestat și trimis în lagărul Auschwitz, unde a ajuns în condiții inumane. Timp de trei zile, a fost călătorit într-un vagon de marfă, fără apă, mâncare sau posibilitatea de a respira Libertatea, așa cum o știa, a fost furată în acea călătorie de groază. În lagăr, a fost supus selecțiilor brutale, conduse de medicul nazist Josef Mengele, faimos pentru experimentele sale cruente și pentru alegerile fatale făcute pe baza aspectului fizic, în care a pierit multă lumea de pe vecie.
Povestea lui Fülöp devine astfel un martor viu al acelor vremuri, aducând la lumină ororile unei meniuri de brutalitate, dezumanizare și suferință. A trecut prin foame insuportabilă, boli și frica constantă pentru propria viață, dar și pentru cea a celor dragi care au fost despărțiți de el în condiții de evacuare și selecție. Suntem aproape de a-i cunoaște mărturia direct, pentru că, dincolo de fapt, el a rămas un simbol al rezistenței umane în fața extremei.
Un martor rar și vital al istoriei recente
Din păcate, numărul supraviețuitorilor în România, care pot depăna aceste povești, se reduce rapid, iar poveștile lor capătă o valoare istorică și morală inestimabilă. Octavian Fülöp, căruia i s-a conferit recent un certificat de recunoaștere pentru suferințele îndurate, rămâne unul dintre cei trei români supraviețuitori ai lagărului Auschwitz încă în viață. Este un exemplu viu al răbdării, curajului și rezilienței, dar și o avertizare pentru generațiile viitoare.
„Am trăit groaza și durerea, dar ceea ce a rămas în sufletul meu este dorința de a nu uita și de a transmite mai departe ororile acelei epoci,” a declarat Fülöp, atrăgând atenția asupra responsabilității de a păstra vie memoria victimelor și de a lupta împotriva oricărei forme de extremism și intoleranță.
Importanța mărturiei și viitorul memoriei
Subiectul Holocaustului și suferințele prizonierilor lagărului Auschwitz sunt din ce în ce mai puțin direct relatate de supraviețuitori, iar responsabilitatea comunităților și instituțiilor de a păstra viu acest trecut devine crucială. România, ca parte a acestei istorii globale, se află în fața unei felii importante de responsabilitate – nu doar de a comemora, ci și de a educa și combate orice formă de ură și intoleranță.
Ultimele statui și recunoașteri ale eforturilor acestor martori vii dau speranță că istoria nu va fi uitată și că generațiile viitoare vor înțelege dimensiunea tragediei umane din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru Octavian Fülöp, mesajul său rămâne clar: să nu uităm trecutul, pentru a nu repeta greșelile. Era, peste ani, de a păstra memoria și pentru cei ce vor urma, ca o lecție de umanitate și rezistență în fața răului.
